inked heartbeats

   Și l-am văzut. Printre o sută de inimi în extaz, printre cine știe câte mâini și voci aruncate în aer, pierzându-se în lumina difuză... L-am văzut; poate așa cum nu-l mai văzuse nimeni până atunci.  Muzica răsuna împrejur întrucât nu-mi mai auzeam propriile gânduri. Nu mă deranja, chiar îmi plăcea sentimentul: felul în care aerul îmbâcsit de melodie și emoții dansa în jurul meu, ajutându-mă să ma țin pe picioare.     El părea serios, tăcut. Avea un aer misterios și totodată jucăuș. Se uita distras oriunde numai în direcția mea nu.     Mai dispărea din când în când prin mulțimea animată de băutură și euforie, dar mereu se întorcea liniștit la noi, la mine. Că asta îi stă în fire, aveam să aflu mai târziu...    La miezul nopții, m-a atins. Ceea ce nu știa el e că mă atinsese de mult cu prima privire ațintită asupra mea.     M-a cuprins cu brațele și și-a sprijinit bărbia de părul meu ciufulit. Nu-mi mai s...

       Sometimes I wonder how my life is going to be. And I lay down with my head leaning on my arm, sitting in silence. I can't hear anything but at the same time I can hear it all. I'm listening to the sound my fridge constantly makes; to the strange crackling noises of my old TV. I can't hear the wind, but somehow I can feel it on my face; on my small shoulders; on my pale skin, even in my bones. Thought it's winter, the shy sunshine cracks throught the window.

     

    Întunericul dimineții era rece și înviorător. Oamenii treceau grăbiți unii pe lângă alții fără ca măcar să se observe reciproc, dezamăgindu-mă. Întru-un fel păream și eu la fel ca ei, trecând nepăsătoare pe lângă ceilalți. Însă ceva era altfel: eu îi observam, le urmăream mișcările și expresiile. Eu eram în căutare de cunoaștere. Dar nu eram niciodată mulțumită. Le lipsea ceva. Mereu părea că sunt atât de fixați pe acel ceva încât nu vedeau ce-i înconjoară.     Ajunsă la școală cu un sentiment de neliniște izvorând din mine, m-am ciocnit de ochii aceia întunecați care totuși aveau ceva, acel ceva ce le lipsea tuturor: sclipirea cunoașterii, acea sclipire pe care nu mulți o aveau, nici măcar eu. Voiam să mă pierd în ochii aceia, să mă scald în ei, în cunoaștere. Probabil a văzut întrebările nerostite din ochii mei mați și a început să-mi vorbească, iar lumea se învârtea în jur în același timp cu vorbele lui și am simțit nevoia să-l opresc, spunându-i ceea ce spun ...