Treceți la conținutul principal

Dor

Nu-mi vine să cred că au trecut deja 5 ani de când ai plecat...
Încă te văd în orice bătrân cu părul de argint care trece strada puțin șchiopătat. Asta mă duce înapoi în timp și îmi amintesc cum veneai mereu iarna și-mi faceai cărare prin zăpadă; îmi amintesc când intram în căsuța voastră și mă lovea căldura în față.
Știi ce-mi mai amintesc? Cum râdeai mereu de desenele mele și eu mă supăram, cum mereu îmi spuneai că trebuie să învăț matematică, deși eram cea mai varză la asta. „Trebuie să știi să numeri banii, bunicu”, îmi spuneai.
Mereu mă enervam, copil fiind. Acum îmi dau seama, de fapt, cât de mult țineai la mine.
Regret că boala te-a luat de lângă noi și că n-ai apucat cei 77 de ani pe care i-ai fi împlinit azi; regret că nu am mai putut să-ți spun nimic din toate astea și față în față.

*20 martie 2018*


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

   Și l-am văzut. Printre o sută de inimi în extaz, printre cine știe câte mâini și voci aruncate în aer, pierzându-se în lumina difuză... L-am văzut; poate așa cum nu-l mai văzuse nimeni până atunci.  Muzica răsuna împrejur întrucât nu-mi mai auzeam propriile gânduri. Nu mă deranja, chiar îmi plăcea sentimentul: felul în care aerul îmbâcsit de melodie și emoții dansa în jurul meu, ajutându-mă să ma țin pe picioare.     El părea serios, tăcut. Avea un aer misterios și totodată jucăuș. Se uita distras oriunde numai în direcția mea nu.     Mai dispărea din când în când prin mulțimea animată de băutură și euforie, dar mereu se întorcea liniștit la noi, la mine. Că asta îi stă în fire, aveam să aflu mai târziu...    La miezul nopții, m-a atins. Ceea ce nu știa el e că mă atinsese de mult cu prima privire ațintită asupra mea.     M-a cuprins cu brațele și și-a sprijinit bărbia de părul meu ciufulit. Nu-mi mai s...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Possession? Friendship? Love?

This is for you. This is for what we had… Possession? Friendship? Love? This is for whatever we had. You used to say I saved you from yourself. I used to think you saved me from myself. Maybe that’s why it took me so long to set you free, to give up on you. We grew so close that it felt like we were the only two people on the planet. I still think about you sometimes, thought. I think about the times you would take me from the bus station and walk me to your house; about the times you would wait for me after school; your smile. But then I realize that we grew so close that we actually pushed our friends away. I realize that you would always be mad at me that I made you get out of the house just to take me from the bus station; you wouldn’t come after school to see me just for one hour because “there was no point” and you were too tired; I didn’t get to see your true smile lately… to be honest I don’t know how many times I’ve heard you laugh. I think I could count them on my fing...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

thoughts

i feel like i could draw you just from my memory your face is so well defined inside my head; it's stuck there your eyes, your beautiful nose, your small lips, the way your hair falls on your forehead i can touch you with my mind can you feel it? can you feel me? and if so, do you like it? do you want me to stop? do you think of me as often as i think of you? … was it something i did? or was there something   i could’ve done? there's something you're not telling me do you even know what it is? then how could i?
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe